Vineri, 14 februarie 2020, AFIR a publicat varianta consultativă a ghidului aferent Submăsurii 9.1a – Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală.
Solicitanţii eligibili sunt grupurile de producători din sectorul pomicol constituite conform legislației specifice în vigoare, care au ca scop principal valorificarea în comun a produselor agricole, deservesc interesele membrilor prin investițiile prevăzute în proiect și se încadrează în definiția IMM-urilor (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii conform Legii 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii cu modificările și completările ulterioare).
Sprijinul public nerambursabil acordat este de 100% din cuantumul sprijinului și nu poate să depășească 10% din valoarea producției comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoastere și suma maximă de 100.000 euro/an.
Sprijinul se va acorda ca procent din valoarea producției comercializate prin intermediul grupului de producători astfel:
- Anul I de la recunoastere – 10 %, fără a depăși suma maxima de 100.000 euro/an;
- Anul II de la recunoastere – 8 %, fără a depăși suma maxima de 100.000 euro/an;
- Anul III de la recunoastere – 6 %, fără a depăși suma maxima de 100.000 euro/an;
- Anul IV de la recunoastere – 5 %, fără a depăși suma maxima de 100.000 euro/an;
- Anul V de la recunoastere – 4 %, fără a depăși suma maxima de 100.000 euro/an.
Perioada aferentă consultării publice este de 10 zile, începând cu data de 14 februarie 2020.