Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, a lansat ieri, 22 iulie 2021, în consultare publică Schemele de ajutor de stat/minimis din cadrul Axei Prioritare 6/REACT-EU, Programul Operațional Infrastructură Mare:
- Schemă de ajutor de stat pentru realizarea de investiţii în infrastructura energetică în scopul preluării energiei produse din resurse regenerabile în condiţii de siguranţă a SEN, precum şi implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la consumatorii casnici
- Schemă de ajutor de minimis privind monitorizarea consumului de energie la nivelul consumatorilor industriali
Schema de ajutor de stat
Sprijinul financiar în cadrul schemei este acordat operatorilor economici care au calitatea de operatori de distribuţie/transport a/al energiei electrice, respectiv de operatori de distribuţie concesionari ai serviciului public de energie electrică.
Bugetul total estimat alocat al schemei este de 193.774.000 euro (echivalent în lei) şi reprezintă fonduri europene nerambursabile asigurate prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Axei prioritare 6 /REACT-EU, după caz, din POIM.
Valoarea ajutorului de stat acordat nu poate depăşi diferenţa dintre costurile eligibile şi profitul din exploatare aferent investiţiei, în conformitate cu prevederile articolului 48 „Ajutoarele pentru investiţii în infrastructura energetică” din Regulament.
Numărul maxim estimat de beneficiari de ajutor de stat în cadrul prezentei scheme este de 40 de întreprinderi.
Descarcă documentul
Schema de ajutor de minimis
Pot beneficia de ajutorul de minimis prin schemă întreprinderile din industrie, cu consumuri de energie de peste 1.000 tep/an.
Obiectivul schemei de ajutor de minimis îl constituie creşterea capacităţii societăţilor din industrie de a identifica şi implementa măsuri de eficienţă energetică prin introducerea de sisteme de monitorizare, în vederea înregistrării de economii în consumul de energie şi evitarea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul societăţilor sprijinite.
Bugetul total estimat alocat al schemei este de 19.414.000 euro (echivalent în lei), şi reprezintă fonduri europene nerambursabile asigurate prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Axei prioritare 6 / REACT-EU, după caz, din POIM.
Următoarele activităţi prevăzute în proiect pot fi eligibile:
- achiziţionarea sistemului de monitorizare a consumului de energie la nivelul platformei industriale;
- pregătirea proiectului (elaborarea studiilor, obţinerea avizelor, autorizaţiilor etc.);
- managementul proiectului, auditul proiectului;
- informare şi publicitate.
Numărul maxim estimat de beneficiari de ajutor de minimis în cadrul schemei este de 70 de întreprinderi.